Povestile unui sofer de Bolt

Îi iau dintr-un cartier nou, amândoi cu laptopurile în brațe.

Nici nu apuc bine să pornesc că încep:

— „Ai văzut patch-ul?”

— „Da, dar face conflict pe layer-ul de autentificare.”

— „Tre’ să schimbăm stack-ul, altfel crăpă tot.”

Vorbeau într-o limbă paralelă. Coduri, platforme, bug-uri, deploy-uri. Eu schimbam viteze, ei schimbau arhitecturi.

Pe final, îi întreb:

— „V-ați lăsa viața pe mâna unei mașini conduse de AI?”

Se uită unul la altul și izbucnesc.

— „În niciun caz!”

— „De ce?”

— „Niciun AI n-ar face față la traficul din București. S-ar opri în intersecție și ar începe să claxoneze de nervi.”

Râdem.

— „Mai bine îi dăm altceva de făcut la AI,” zice unul. „Lăsăm condusul pe mâini umane.”

Ajungem în centru. Ei coboară vorbind tot despre un bug.

Lecția: tehnologia poate calcula totul, dar încă nu știe să anticipeze imprevizibilul uman — iar în unele locuri, asta face toată diferența.