Povestile unui sofer de Bolt

Îl iau din fața unui service din Colentina. Slab, 17 ani, șapcă cu vizor drept, geantă cu cască scoasă puțin la vedere.

— „La liceu, vă rog. Am test la mate.”

— „După service?”

— „După antrenament. E mai ieftin să înveți formule decât să le conduci.”

Râde scurt.

Pe drum îmi spune direct:

— „Știți cât costă un sezon? Șase etape naționale, antrenamente, consumabile… peste 50.000 de euro.”

Fluier încet.

— „Atât?”

— „Atât dacă nu strici nimic.”

Se uită la bordul mașinii mele.

— „E hibrid?”

— „Nu.”

— „Ar trebui. Cuplul instant e viitorul. Electricul pleacă de pe loc ca o idee bună.”

Îmi explică diferența dintre kart electric și cel clasic, despre telemetrie, despre cum frânele spun adevărul despre pilot.

— „Și sponsori?” întreb.

— „Caut. Scriu mailuri, fac prezentări. Mai greu decât depășirile.”

La un semafor, îmi spune calm:

— „Știu mai multe despre mașini decât despre petreceri. Dar e ok.”

Ajungem la liceu. Își pune casca în rucsac.

— „Dacă nu iese motorsportul, măcar știu să calculez.”

Coboară alergând.

Lecția: uneori, cel mai greu circuit nu e pista — e bugetul. Dar viteza adevărată e perseverența.