Povestile unui sofer de Bolt

O iau de la Spitalul Militar. Ține analizele într-o pungă și se urcă încet.

— „La Piața Florilor, la mine la tarabă.”

A fost la o procedură. Doctorii i-au spus să se mai menajeze.

— „Cum să mă las? Am crescut patru copii din vânzarea florilor.”

Aproape 60 de ani. Doi copii în Anglia, unul în Germania, unul aici. Îi vede rar.

— „Îi pup pe telefon. Nu-i la fel.”

Au chemat-o la ei. A fost. Nu s-a putut adapta.

— „Nu-i lumea mea acolo. Aici știu fiecare client.”

Ajungem. Coboară încet, dar cu spatele drept.

— „Mândră sunt. I-am făcut oameni.”

Merge spre taraba ei, printre găleți cu flori.

Lecția: unii oameni nu-și măsoară viața în bani sau kilometri parcurși, ci în cât au reușit să țină rădăcina vie, chiar dacă ramurile au plecat departe.