Povestile unui sofer de Bolt

O iau devreme, înainte să se aglomereze orașul. Are în mână o cafea și o cheie prinsă de un breloc mic, în formă de sticluță de parfum.
— „La mall, vă rog. Trebuie să ajung prima.”
Vorbește repede, cu emoția cuiva care are o zi importantă. Îmi spune că azi e prima ei zi ca director de magazin la un magazin de cosmetice.
— „Acum patru ani am început aici… doar ca studentă, part-time.”
Râde puțin.
— „Vindeam parfumuri și încercam să învăț pentru examene în pauze.”
Părinții ei sunt plecați în Italia de unsprezece ani. Ea a rămas aici, cu bunica.
— „Au vrut să mă ia și pe mine… dar eu am vrut să rămân. Mi-am dorit să fac facultatea aici.”
Îmi spune că de mică i-au plăcut parfumurile. Nu doar mirosurile, ci poveștile din spatele lor.
— „Fiecare parfum e făcut să spună ceva despre tine.”
Patru ani a lucrat în același magazin. A învățat clienții, produsele, zilele aglomerate, momentele în care oamenii intră doar să testeze zece parfumuri și pleacă fără să cumpere nimic.
— „Nu e ușor cu clienții… dar m-am obișnuit.”
Astăzi, însă, lucrurile sunt diferite.
— „Acum trebuie să conduc magazinul.”
Spune asta și se uită un pic pe geam.
— „Unele dintre fete sunt acolo de mai mult timp decât mine. Și sunt mai mari ca vârstă.”
Are emoții, se vede. Dar nu pare speriată. Mai degrabă concentrată.
— „Cred că o să fie bine.”
Îmi spune că visul ei e să aibă într-o zi propriul magazin de parfumuri.
— „Unul mic. Dar al meu.”
Ajungem la mall. Parcarea e aproape goală.
Înainte să coboare, își strânge cheia în palmă, ca pe un mic talisman.
— „Trebuie să deschid eu azi.”
Apoi zâmbește și pleacă grăbită spre intrare.
Prima ușă pe care o deschizi uneori pentru alții e începutul drumului către ceva care va fi, într-o zi, doar al tău.