Povestile unui sofer de Bolt

Îi iau din zona Izvor. Au două valize mari și câteva genți mai mici. Se vede că nu sunt bagaje de plimbare prin oraș, ci de mutare.
Pe drum îmi spun că sunt din Israel și veniseră în România pentru o vacanță de o săptămână. Sunt cam de aceeași vârstă, în jur de 45 de ani. Vorbesc calm, dar se simte o oboseală în voce.
— „Trebuia să ne întoarcem acum o săptămâna.”
Apoi adaugă simplu:
— „Dar au fost anulate zborurile.”
Conflictul dintre Israel și Iran a început exact când erau aici.
De atunci, așteaptă.
Îmi spun că înainte să înceapă totul au apucat să plece într-o excursie pe Valea Prahovei.
— „A fost foarte frumos,” spune ea. „Munții… liniștea… nu ne-am așteptat.”
Mai aveau planificate și alte excursii, dar le-au anulat.
Acum nu mai sunt turiști. Sunt doar doi oameni care așteaptă vești.
— „Trebuie să schimbăm cazarea,” spune el. „Nu credeam că vom sta atât.”
Îi întreb dacă au venit cu copiii.
Ea dă din cap.
— „Nu. Am vrut să avem o săptămână doar pentru noi.”
Copiii au rămas în Israel, cu bunica.
Pentru prima dată în cursă se lasă o tăcere mai lungă.
— „E greu să fii departe când nu știi ce se întâmplă acasă,” spune el încet.
Ajungem pe strada lor. Coboară încet, scoțând valizele.
Înainte să plece, el spune aproape ca pentru sine:
— „Vacanța asta trebuia să fie o pauză.”
Se uită o clipă la cerul liniștit al orașului.
— „Dar uneori lumea nu îți cere părerea.”

Uneori cea mai grea parte a unei călătorii este să fii departe de cei pe care îi iubești.