Client din Berceni. Serios, cu un carnețel mic și pix.
— „În Centru, dar pe traseu lung.”
— „Traseu lung?”
— „Culeg date.”
Nu părea glumă.
La primul claxon, ridică privirea și notează.
— „Asta e agresivitate pasivă.”
Al doilea, mai prelung.
— „Disperare combinată cu neputință.”
Un șofer ne taie fața și ne înjură. Sociologul aproape radiază.
— „Extraordinar. Conflict urban spontan. Aur pur.”
La semafor, coboară geamul și îl întreabă pe șoferul din dreapta:
— „De ce claxonați?”
Omul ridică din umeri:
— „Că pot.”
Sociologul notează încântat.
— „Manifestare a puterii fără consecință.”
Pe bulevard, un cor de claxoane izbucnește simultan. Se uită la mine:
— „Vedeți? Orașul nu comunică. Urlă.”
Ajungem în Centru. Își închide carnețelul cu satisfacția unui arheolog care a găsit un sit intact.
— „Bucureștiul e o simfonie fără dirijor.”
Coboară. Rămân câteva secunde în liniște. Apoi, inevitabil, cineva claxonează în spatele meu.
Unele studii nu se fac în bibliotecă. Se fac cu geamul deschis și nervii la vedere
Leave a Reply