Se așază. Se uită în față.
— Sunt din Constanța. Vaporean. De mic am vrut să fiu marinar.
— Cât faci până ajungi pe vapor?
— O zi.
— Și apoi?
— Doar apă. Patru luni.
— Nu te obișnuiești?
— Ba da.
Se uită pe geam.
— Asta e problema.
Telefonul vibrează. Nu răspunde.
— Ai fost vreodată în furtună?
— Nu.
— Nu seamănă cu ce vezi în filme.
Se apleacă puțin în față.
— Valuri de peste opt metri. Nu le vezi. Te ridică.
— Dacă te prind din lateral… nu e balans. E lovitură.
Își strânge mâna.
— Petrolierul e uriaș. Crezi că nu are cum să cadă. Dar are. De aia întorci.
— Cât?
— Tot. 180.
— Împotriva lor?
— Direct în ele. Îți ia câteva secunde să înțelegi că nu mai controlezi nimic.
Respiră adânc.
— Le lovești înainte să te lovească ele.
Telefonul vibrează din nou. Îl oprește.
Ne apropiem de aeroport.
— 15-16 oameni pe vapor. În momentele alea nu vorbește nimeni.
Se uită pe geam.
— Dorul nu e zgomotos. E constant.
Ajungem. Nu coboară imediat.
— Știi ce e cel mai greu?
— Ce?
— Că pleci din două locuri. Și nu ajungi complet în niciunul.
Nu toate valurile se ocolesc. Unele trebuie înfruntate frontal ca să rămâi în picioare.
Nu poți evita toate furtunile.
Dar poți învăța cum să treci prin ele fără să te pierzi.
Leave a Reply