Vocea din strană

O iau din cartierul Prelungirea Ghencea, într-o dimineață de duminică. Are cam 50 de ani, baticul deja pus, o mapă sub braț.
— „La biserică în Drumul Taberei, vă rog. Cânt în strană.”
Pe drum îmi spune că face asta de ani de zile. În fiecare duminică. Vocea ei e calmă, dar hotărâtă.
Discuția ajunge repede la copii și la școală. Nu e deloc optimistă.
— „Educația de azi nu mai e educație. Copiii sunt învățați tot felul de lucruri… îndoctrinare, ideologii. Nu mai e credință, nu mai e rușine.”
Spune că nici muzica nu mai e ce a fost. Ba chiar că multe lucruri din cultura populară ar fi, în opinia ei, influențe rele. Rockeri sataniști.
Îi spun de The Beatles și de piesa <All You Need Is Love>.
Ridică din sprâncene.
— „Asta e tot manipulare. Vor să spună că orice fel de iubire e bună… și de acolo pornește tot.”
Încerc altă direcție.
— „Dar <Imagine>?”
Se uită puțin pe geam. Pentru prima dată în cursă nu răspunde imediat.
— „Nu știu… nu m-am gândit.”
Rămâne tăcere câteva secunde.
Ajungem la biserică. Clopotul tocmai începe să bată. Își ia mapa și spune politicos:
— „Dumnezeu să vă ajute.”
Coboară și intră pe poarta bisericii, grăbită.
Rămân cu gândul că, uneori, oamenii au răspunsuri pentru aproape orice.
Dar există mereu câte o întrebare care îi face să tacă.
Uneori dialogul începe exact în locul unde se termină certitudinea.