Un telefon la ureche, altul deja sună.
— Da, iubire… ajung imediat… da, știu.
Pe celălalt:
— Sunt pe drum. Da, intru în call în 5 minute.
Nu respiră între propoziții.
— Pornim?
Îmi răspunde fără să mă privească.
— Nu, nu pot acum… sunt ocupată.
Pauză.
— Nu, nu e doar muncă…
Schimbă telefonul.
— Da, sunt aici. Trimite-mi fișierul.
Se oprește o secundă. Atât.
— Știu că nu mai sunt prezentă… dar încerc.
Zâmbește strâmb.
— Cu unul construiesc viața. Cu celălalt o stric.
Închide ambele telefoane pentru o clipă.
Se uită în gol.
— Nu mai fac față.
Apoi le redeschide pe amândouă.
Ajungem.
— Mulțumesc.
Coboară vorbind din nou.
La fel ca atunci când a urcat.
Nu te împarte viața în două. Tu alegi să trăiești în paralel până când una dintre ele cedează.
Leave a Reply