Rochia în care nu se mai regăsește

Două fete, pe bancheta din spate.
Râdeau, dar nu complet.
— O păstrez sau nu?
— E superbă, serios!
Cea cu rochia s-a uitat pe geam.
— Da… dar e de la el…
Pauză.
— Și? a zis cealaltă.
— E doar o rochie.
— Nu e doar o rochie… am purtat-o când eram cu el.
Liniște.
— Și acum nu mai sunt… a continuat încet.
Am trecut de un semafor.
— Ți-a plăcut ție sau lui? am întrebat.
S-a uitat în oglindă. N-a răspuns imediat.
— Lui… cred. Eu nici nu m-aș fi uitat la ea.
Prietena a oftat.
— Atunci scapă de ea.
A dat din cap, dar nu convinsă.
— Și dacă îmi place acum?
Am zâmbit.
— Atunci poate nu mai e despre el.
S-a uitat în jos, la material. L-a atins ușor.
— Sau poate încă e… a zis.
Am ajuns. Au coborât încet.
Cea cu rochia a rămas o secundă lângă ușă.
— Cred că nu renunț la rochie… doar la ce înseamnă ea.
A închis ușa.

Nu renunți doar la lucruri, ci la povestea pe care o purtau.

Obiectele nu te leagă… mai curând sensul pe care l-ai dat acestora.

>> Mai multe povești